Toamna iar.

Ma scufund in dorul zilelor de vara, dorul soarelui, al plimbarilor lungi, al zilelor in care nu aveam nimic de facut.
Mi-e dor sa cutreier dealurile cu tine, sa fim doar noi doi, sa ne prostim si sa ne bucuram de fiecare clipa.
Desigur, putem fi fericiti si toamna...insa toamna inspira nostalgie si tristete prin ploile ei lungi si vremea urata... Iar nostalgia si tristetea nu fac bine nemanui.
Vreau sa ma bucur iar de soare. Vreau sa pot iesi afara oricand, fara nicio rezerva, nu sa ma uit absenta pe geam intrebandu-ma cu ce sa ma mai imbrac ca sa nu mor de frig... Vreau sa se intunece iar la ora 10 sa pot sta cat mai mult afara.
Si tot dorul asta pentru vara se indreapta inevitabil catre tine, materializandu-se intr-un mod ciudat pe care nici eu nu il pot intelege... Vreau sa te simt mai aproape ca de obicei, sa petrecem mai mult timp impreuna...sa ma alinti, sa-mi arati cat de mult ma iubesti. Ti-am mai zis, nu ma voi satura niciodata de tine. Chiar si in cele mai negre momente, eu te voi iubi. Si chiar daca ma voi supara de o mie de ori, tot te voi iubi. Stii ca atunci cand ma supar nu pot sa raman suparata pe tine...pentru ca pur si simplu simt nevoia de tine...sa te vad...sa te aud...sa te ating... In prezenta ta ma simt cel mai bine.
Si stiu ca pot fi greu de inteles...si ca vorbesc inainte de a gandi....stiu... Si imi pare rau pentru fiecare data cand te-am suparat si pentru fiecare vorba nelalocul ei, pe care fii sigur ca am regretat-o din secunda doi dupa ce mi-a zburat de pe buze... Urasc sa te vad suparat, mai ales cand eu sunt cauza...
Si uite asa... am ajuns sa imi scriu din nou sufletul aici, plecand de la ideea banala ca imi este dor de vara...
Asa mi se intampla de obicei...dar poate ati observat si voi asta.
Oricum, o toamna frumoasa, si incercati sa nu intrati in starea aia de doi bani specifica anotimpului, ca nu mai scapati de ea prea usor...
M.