vineri, 14 septembrie 2012

Despre iubire


„Am uitat întâi că sunt nefericit, apoi am uitat că sunt îndrăgostit, şi aşa mai departe. E drept, mi-aduceam aminte că am iubit. Amănuntul aceasta nu l-am putut uita niciodată: că am cunoscut dragostea şi că toate aventurile în care mă implicam nu erau decât episoade trecătoare.”
Mircea Eliade


Ce este iubirea?

Cu totii auzim acest cuvant zilnic. Iubire. Dar oare cati dintre noi ii cunoastem sensul sau profund? Exista oare mai multe feluri de iubire, sau toate au o radacina comuna si doar manifestarea lor in planul fizic este diferita?

Putin oameni sunt atat de norocosi incat sa simta pe pielea lor senzatiile unei iubiri adevarate, veritabile. Restul, raman cu impresiile pe care le citesc din romanele de dragoste si cu vagele ramasite de iubire pe care le traiesc.

Iubirea adevarata, desavarsita, te distruge si te reconstruieste in acelasi timp. Cum spunea si Eliade, „revelaţia unirii desăvârşite aceasta e: te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi”
Nu poate fi vorba de o iubire veritabila daca nu are loc o unire desavarsita intre cei doi indragostita, atat pe planul fizic, dar mai ales pe cel spiritual. Cei doi ajung sa traiasca ca unul, sa isi simta unul altuia sentimentele, nevoile, grijile si dorintele. E ca si cand ti-ai gasi o parte din tine, care odata alipita intregului devine perfect functionala.

Exista o teorie conform careia, cand Dumnezeu a creat omul acesta era androgin, adica cuprindea atat caracteristici masculine cat si feminine. In cele din urma Dumnezeu a horatat sa-l separe pe om in doua, o parte feminina si una masculina, care sa se caute necontenit. De aici se crede ca provine dorinta fata de sexul opus si nevoia de a trai in pereche. Oameni sunt destinati sa isi caute de-a lungul vietii jumatatea de mult pierduta.

De asemenea se spune ca omul poate simti numai odata in viata o dragoste mare. Sunt absolut sigura de faptul ca odata ce ai iubit in mod desavarsit, in cazul in care dragostea se destrama, nu mai poti repeta aceasi experienta cu alta persoana. Cred ca orice persoana poate avea parte de o dragoste veritabila... de „dragostea vietii sale”.
Cat despre mine, spun cu incredere ca am descoperit-o si voi face tot ce pot pentru a nu pierde aceasta unica sansa pe care mi-a dat-o viata la fericire.

Scopul omului este sa gaseasca iubirea. Fericiti cei ce au gasit-o si se bucura de ea, mult noroc celor ce inca o cauta si resemnare usoara celor care au pierdut-o.


Un fel de sfarsit


Un tunet rasuna in departare...
Si vad natura uluita cum tresare.
E o priveliste incantatoare!

Corabii uitate sunt trase la mal,
Vad ingeri coborand pe un val.
Un val de slava,
De credinta oarba
Si sub el, otrava,
Pentru muritori, s-o soarba.
Dupa iarba o ascund in graba,
Ca nimeni sa nu o mai vada.

Alt tunet rasuna in departare;
Viata de pe acest pamant dispare
Si iubirea mea mistuitoare
Moare.

Cadere in gol

Cautand prin poeziile pe care le-am scris mai de mult am gasit-o asta...




Vino la mine dulce nepasare,
Cu miros de roze, cu raze de soare,
Parfum imbatator, o dulce pieire
Imbracata in culori de nemurire;

Te imbratisez pentru a mia oara
Si iti simt pe buze savoarea letala.
Sunt eu cu mine in aceasta seara
Si totusi, ma simt atat de goala...

marți, 22 mai 2012

Blestem


Astern pe vesteda hartie
Un vis ce astazi a murit
S-a rupt din lunga vesnicie
Din vechiul veac incremenit

Astern un vis d-adolescenta
Cu ochii mari...parul saten
Si uit savoarea lui latenta
L-arunc acum, ca pe-un blestem

Ca pe-un blestem, asupra ta
Caci tu mi-ai stins canva chemarea
Si cand m-ai prins in vraja ta
Eu am uitat chiar si uitarea.
_______________________________
 Versurile acestea au fost scrise pe undeva prin februarie... dar acum le-am regasit. Vremuri... lucrurile se schimba.. Oamenii se mai schimba. Si acum pot spune ca ma simt de zeci de ori mai bine. Fericita si implinita, in sfarsit. Sa vina repede si vacanta si totul va fi perfect!

luni, 23 aprilie 2012

Poveste


Era soare. Si era cald. O pajiste de levantica se intindea la picioarele mele, iar cerul albastru scapara sclipiri blande. "Stai putin... Cer albastru. Pajiste inflorita...? Dar suntem in mijlocul iernii." atunci am realizat ca visez. Nici nu aveam cum sa nu visez...doar am adormit cu gandul la serile de vara, la lungile plimbari pe dealurile din apropiere...la aroma levanticii. Am deschis ochii. Tavanul meu albatstru abia se contura printre particulele de vis ramase lipite de genele mele. "vreau sa mai visez" mi-am spus in gand. Dar era deja prea tarziu...patura visului a inceput sa se amestece cu realitatea si,in cele din urma a disparut... Am privit pe geam... Zapada... Mi-e dor de caldura verii.
Apoi m-am imbracat si mi-am aranjat lucrurile din camera. Am decis sa merg la prietena mea Ana in vizita, insa un gand lenes imi spunea sa stau in casa. Atat de mult imi doresc sa dau timpul inapoi, sa repar toate greselile trecutului!
Am iesit totusi pe usa, pregatita sa infrunt frigul iernii. Dar asta nu s-a intamplat. In schimb, am simtit o adiere calda. Am coborat scarile in graba, iar la iesirea din bloc m-a intampinat un miros puternic de levantica... De-a dreptul bizar. Am iesit pentru a ramana muta de uimire. In fata mea se intindea acelasi camp de viorele pe care il visasem. Locul meu secret de meditatie.
Dar cum era posibil asa ceva? Iar acolo, in departare, se intrezarea o silueta. Mi-am indreptat pasii spre ea. Pe masura ce ma apropiam am devenit din ce in ce mai convinsa ca era el... Naluca ce mi-a patruns in suflet inca din vara, cand ne-am intalnit pt intaia oara aici. Cel care mi-a ramas in suflet pana acum, chiar daca nu ne-am mai vazut de atata timp...
Acum era aici...si totul parea atat de real. S-a intors spre mine:
-  Buna, mi-a spus cu un glas aproape tremurat. Te asteptam.
- Adica, stiai ca voi veni?i-am raspuns uimita.
- Sigur. Stiam ca vei veni, si stiu ca inca ma aflu in sufletul tau, asa cum o face si aroma acestei pajisti. Pentru tine sunt aici, si numai pentru tine.
Brusc m-a luat un fel de ameteala si am simtit ca imi cedeaza picioarele. Chiar mai puteam repara ceva? M-au cuprins o agitatie necontrolata. Inima vroia sa imi iasa din piept.Atunci m-a luat de mana si mi-a soptit bland:
-          Calmeaza-te. Suntem impreuna aici si asa vom fi pe vecie. Nimeni nu ne va mai putea desparti. Iti promit.
-          Te iubesc! Am spus pe negandite. Era prima data cand spuneam aceste cuvinte.
-          Si eu te iubesc, draga mea.
Apoi am disparut impreuna in acea mare violet, fericiti pentru totdeauna.


sâmbătă, 24 martie 2012

Un fel de analiza...

Si am mai rezolvat un mister... O intrebare ce ne-a macinat pe amandoi mult timp... “De ce te-am iubit? Ce dracu am vazut la tine?”
Paai, am gasit in sfarsit raspunsul corect...
            In esenta... Nu ceea ce ai avut tu de oferit a contat... Ci ceea ce eram eu, prin tine. Te-am iubit pentru ce ai facut din mine..pentru ca tu ai facut-o pe aceasta Costin Monica fericita... Ai facut-o sa simta toate placerile iubirii. Ai facut-o mai buna. Exact. Te iubeam pentru ceea ce eram datorita tie. Caci fara indoiala esti ceea ce gandesti si deopotriva ceea ce simti.
Dar dupa? Dupa ai sucit totul la 180 de grade... M-ai invatat ce e adevarata iubirea ca apoi sa ma fortezi sa traiesc fara ea.. Asa am ramas eu...fara tine..adica,fara ceea ce eram eu, datorita tie. Inca iti port amprentele...insa nimic nu mai poate fi la fel. Sunt tot eu...dar nu mai sunt aceea care iubea... Dorea... Era fericita prin iubire. Si mi-e dor de acele sentimente mai mult decat as vrea sa admit.
 Tu ai fost prima mea iubire, iar ceea ce ai sadit tu in mine va ramane vesnic pe aici pe undeva , de veghe. Stii tu cum se zice… prima iubire nu se uita niciodata.
A ta,
M.